ONLINE SHOP

30.06.2011

SACRIFICE


Designer: Loredana Novotni

Model: Loredana Novotni
Make-up & Photo: Attila Soós (Pintohorse Photography)

      Esenţa lucrărilor mele provine din arta precolumbiană, însă conceptul tehnic este în ton cu arta modernă (mai ales asamblările, designul şi executia ilustrează contopirea tradiţiilor populare şi a înnoirilor avangardiste). „Primitivul” se identifică în mare măsură cu complexul de mituri, şi ornamente din arta precolumbiană.

      Decorul este dispus în aşa fel încît să sublinieze liniile croielii şi odată cu aceasta cele ale corpului omenesc. Prin croşetare am obţinut o suprafaţă cu o textură buclată. Câmpurile ornamentate sunt dispuse atât in partea superioara a produsului cât şi în cea inferioară. Ornamentele abstracte rezultă din stilizarea prin reducere a semnificaţiei originare a unor elemente realiste înconjurătoare. Cele mai vechi şi mai simple elemente ornamentale ale acestei categorii sunt punctul şi linia din care se obţin compoziţii ornamentale prin combinarea lor.
      Faptul că majoritatea simbolurilor magico-religioase arhaice se regăsesc în ornamentica actuală a majorităţii popoarelor, m-a determinat să creez forme (adesea simbolice) care amintesc de plastica abstractă a civilizaţiilor neolitice.
      Conţinutul acestei civilizaţii era bogat în simboluri fundamentale, în mituri originare şi într-un imaginar artistic caracterizat printr-o tendinţă de abstractizare, de stilizare şi de transfigurare a naturii. Această reducţie voită a formelor în vederea punerii în evidenţă a trăsăturilor esenţiale ale unui obiect sau fenomen e caracterizată de tendinţa de schematizare, de geometrizare a figurilor şi de abstractizare a compoziţiilor. Din cunoaşterea artei arhaice ca şi din întâlnirea cu arta contemporana care întoarce atenţia spre folclor, primitiv, arhaic şi spre spiritual, a rezultat produsele marcate de spiritualitate, unitate şi dualismul arhaic-modern.
      Proiectul meu pune laolaltă unele dintre cele mai potente semne şi imagini sacre ale lumii străvechi, în centrul atenţiei fiind America Precolumbiană, şi se inspiră din artă, ritualuri, mituri şi spiritualitate. Conceptul mini-colecţiei mele ´´SACRED´´ îşi are rădăcinile în mitul sacrificiului şi simbolistica sângelui, zone în care am găsit inspiraţie şi frumuseţe în contemplarea vieţii şi a morţii în atmosfera cosmică.
      Lucrările mele sunt orientate către originile primitive ale fiinţelor omeneşti şi se înscriu într-o tradiţie artistică cu origine arhaică, a căror funcţie principală este aceea de a exprima prezenţa sacrului. Siluetele înalte şi filiforme trimit la ideea de spaţiu, de înălţare. Am modelat silueta cu tentaţia de a întregi totul printr-o linie continuă dar limitată în spaţiu, alungind figurile, axându-le pe verticală, stabilind astfel o analogie între lumea carnală şi cea spirituală.
      Culoarea roşie este o culoare carnală, reprezinta sângele, şi constituie un simbol fundamental al principiului vital şi al destinului uman limitat. Mesajul, conţinutul de idei, se învârte în jurul unei teme socio-culturale prezentând o impresie personală despre condiţia omului în lume şi modul în care acesta comunică.
      Lucrările mele evocă relaţia cer-pământ, materie-spirit, trup şi suflet. Culoarea roşie are un rol fundamental în lucrarea mea pentru că roşu este culoarea focului şi a sângelui, a dragostei şi a vieţii, a speranţei şi a sacrificiului. Roşu pasional, soarele şi sângele au simbolizat întotdeauna principii primordiale. Sângele are o semnificaţie mai profundă, fiind un element de comunicare între generaţii, indivizi, specii, un fel de element chimic cu valenţe infinite, prin care se învinge timpul. Sângele este simbolul vieţii terestre, exprimă gravitatea unei situaţii interioare, lăuntrice. Este o culoare carnală, pământească, fiind o cale spre explorarea emoţională. Se crede că sufletul, puterea oamenilor şi animalelor se află în sângele lor. Din această credinţă au derivat toate riturile de sacrificiu sângeros, când zeilor supremi sau celor care patronau viaţa şi cresterea plantelor le erau sacrificaţi oameni sau animale. Sângele devine astfel un simbol al imortalităţii.
      Această întoarcere la origini a dus la regăsirea esenţei sacre a lucrurilor naturale, care permite omului să se apropie de absolut.

Niciun comentariu: